Intrebarea copilariei

Dezvoltarea psiho-fizica a copilului cunoaste o evolutie progresiva ce cuprinde primii douazeci de ani din viata. Cea mai importanta etapa a evolutiei, mai bine spus a revolutiei cunoasterii si autocunoasterii, acopera doi, patru ani. Mai exact, debuteaza in jurul varstei de doi, trei anisori si continua pana cand tainele formarii si informarii organizate incep sa i se arate in jurul varstei cand ia cu asalt bancile scolii, sase, sapte ani.
De la prima pana la ultima intrebare
Isi mai aminteste cineva care a fost primul “de ce?” pe care l-a adresat parintilor? Cu siguranta ca raspunsul la aceasta cea mai importanta intrebare este unul negativ. La scoala, in adolescenta sau la maturitate “de ce”-ul continua sa ne framante iar cautarea raspunsurilor, el fiind o continua aventura a cunoasterii, a satisfacerii nevoilor de relationare si de plasare in cadrul societatii. Insa acei primi ani de intrebari care asteapta un raspuns simplu si clar sunt, poate, cei mai importanti din viata fiecaruia dintre noi in ceea ce priveste crearea unor mecanisme sanatoase de satisfacere a curiozitarii prin binomul intrebare – raspuns.

Copilul intreaba parintele raspunde
De cele mai multe ori curiozitatea celor mici se manifesta sub forma unei cascade cu un debit nesecat de intrebari. Circumvolutiile cerebrale incep sa isi arate rostul, legaturile sinapsale in plina dezvoltare sunt in momentul in care chiar si cele mai marunte informatii au un important rol in crearea unei pozitii tridimensionale. Informatii marunte pentru un adult dar de o importanta vitala pentru constiinta si, un aspect deosebit de important, imageria unui copil. In ce fel va folosi un copil raspunsul la intrebarea: “De ce este Marea Neagra albastra?”. Lumea adultilor nu a putut da un raspuns la aceasta intrebare insa un adult este obligat sa raspunda.
O relatie bazata pe sinceritate
Aproape fiecare intrebare merita un raspuns, cu atat mai mult cu cat ea a fost pusa cu un anumit scop si cu o anumita intentie. Obtinerea unui raspuns care sa satisfaca nevoia de informare a persoanei care a adresat intrebarea are o importanta deosebita la toate nivelurile psihice. Daca aceste lucruri se intampla in situatia unui adult, incercati sa vedeti importanta raspunsului pentru un copil chiar si la cea mai banala intrebare. Si cum pentru cei mici totul este important, un raspuns le va fi de mare ajutor. Aici apare o situatie problematica pentru un parinte. Oricat de mult si-ar dori un parinte sa ofere raspunsurile cerute, nu de putine ori se intampla ca acestea sa fie foarte greu de gasit la o intrebare de complexitate simpla, dupa scala de evaluare a unui copil. In astfel de cazuri, cel mai bine este sa i se spuna copilului ca parintele nu cunoaste pentru moment raspunsul dar a doua zi il va avea. Apectul principal al acestei probleme este pastrarea unei relatii bazata pe onestitate si sinceritate, relatie a carei constructie si consolidare incepe de foarte devreme are mari sanse sa dureze toata viata.
Tipuri de raspunsuri
Sfaturile pe care le dau persoanele competente in educatie sau psihologie privitoate la obtinerea unui raspuns la o intrebare pusa la o varsta delicata pornesc toate de la ipoteza existentei acestuia. Altfel spus, oferiti-i celui mic raspunsurile pe care le asteapta de la voi. Lipsa lor poate conduce la situatii deloc placute care pot influenta armonia dezvoltarii celui mic. Nu evitati niuci intrebarile stanjenitoare al caror raspuns nu este usor de dat. Cea mai simpla modalitate de a depasi o astfel de situatie este raspunsul direct. Un limbaj adecvat varstei sau puterii de intelegere a celui mic, un raspuns simplu, usor de inteles va fi cu siguranta apreciat de copil. Explicarea ulterioara a contextului in aceeasi termeni va limpezi situatia pentru viitor.

“De ce”-urile celor mici sunt adesea surprinzatoare nu atat in ceea ce priveste curiozitatea lor cat complexitatea raspunsurilor. Grija si atentia cu care sunt inconjurati trebuie sa se reflecte si in dialogul pe care un parinte il are cu copilul sau.