Parinti – copii – bunici Un triunghi cu mai multe capete
Momentul nasterii primului copil in familie schimba radical viata mamei, a tatalui dar si a bunicilor. Ordinea prioritatilor se modifica, responsabilitatile sunt vazute cu alti ochi. In general, viata fiecarui membru al nucleului familial precum si al familiei extinse este supusa unor schimbari de o mai mare sau mai mica importanta sau intensitate. La fel se intampla si la a doua nastere, la a treia si asa mai departe. Inca de la bun inceput, din primele zile de la iesirea din maternitate, este recomandat sa se puna bazele unei colaborari constructive intre parinti si bunici pentru crearea unui climat emotional si afectiv propice cresterii si dezvoltarii echilibrate a celui mic sau, dupa caz, a celor mici.
Orgolii, interese si altele
Aproape fiecare adult constient de menirea sa este convins, sau traieste cu impresia, ca el este cel care va indruma si va urmari cel mai bine parcursul unui copil de la etapa scutecelor si pana la maturitate. Si aceasta parere nu o au numai mamele ci si bunicii. Acestia, parintii ai caror copii sunt la randul lor parinti, au convingerea ca cei tineri nu sunt pregatiti pentru incercarile pe care le rezerva viata de adulti cu copii. La randul lor, „cei tineri” sunt dornici sa-si demonstreze lor ca pot purta pe umeri o astfel de responsabilitate si, dupa o astfel de prima iesire la rampa, sa isi convinga proprii parinti ca sunt capabili de aceleasi lucruri pe care le-au facut si bunicii pe vremea cand erau tineri parinti. Aceasta cascada de orgolii si de ambitii, daca nu este tratata cu atentie, detasare si diplomatie va escalada intr-o sarabanda ametitoare cu o incarcatura greu de suportat in care reprosurile vor fi insotite, probabil, de alte cuvinte grele pentru ca in final, bucuria adusa de copii sa paleasca in fata unor adulti deloc responsabili. Frustrarile din vremea copilariei noilor parinti vor exploda si se vor manifesta intr-o serie de scene penibile, mari consumatoare de nervi si timp. La randul lor bunicii afectati de acelasi tip de reminiscente se vor concentra asupra celui mai nou membru al familiei si il vor transforma in copilul care si l-au dorit si nu l-au avut niciodata.
O poveste de familie cu amintiri frumoase
Toate acestea pot fi evitate printr-o abordare rationala si prin diplomatie. Stabilirea clara si respectarea ad literam a rolului pe care il va juca fiecare membru al familiei implicat in aceasta destul de delicata sarcina va simplifica foarte mult intreaga ecuatie. Rolul dominant va fi atribuit parintelui, iar cel de sustinere va reveni bunicilor. Intr-o logica a normalului, rolul principal ii va reveni copilului. Trasarea principalelor linii in educatia si formarea eroului acestei povesti va cadea in sarcina parintilor care, daca este posibil si daca imprejurarile o cer, vor apela la experienta bunicilor. In felul acesta cel mic se va bucura pe deplin de povestile pline de talc spuse de bunici si se va infrupta copios din dulciurile pe care acestia i le vor oferi fara nici cea mai mica urma de ganduri atotstiutoare. Inerentele pareri diferite referitoare la cel mic vor fi abordate cu calm si vor fi solutionate in cel mai scurt timp posibil pentru ca micutul sa nu intampine nici o sincopa in dezvoltarea sa. Investitia emotionala imensa pe care o fac bunicii atat in relatia cu proprii copii cat si cu nepotii trebuie respectata si in acelasi timp fructificata fara teama ca acestia vor suferi oarece daune. Intr-un epic ideal, bunicii chiar isi doresc ca actiunile si activitatile lor sa fie intens folosite atat de parinti cat si de nepoti.
Generatiile diferite au conceptii si metode de abordare si rezolvare diferite in mai toate aspectele vietii. O armonizare a acestora in interesul celei mai noi generatii va fi un castig pentru fiecare. De aceea, o viziune unitara a membrilor de familie adulti isi va gasi finalitatea intr-un adolescent dezinhibat si atent la mediul din jurul sau care se va transforma curand intr-un adult asemanator cu cel la care visau bunicii lui si la formarea caruia au lucrat alaturi de parinti.